joi, 20 octombrie 2016

Uneori e mai bine să recunoști că nu ai dreptate


 
 
 
   Odată cu terminarea vacanței și începerea facultății de aproape o lună m-am decis să scriu un nou articol inspirat de evenimentele curente pe plan autohton și est European mai ales.În acest articol voi dezbate una dintre temele mele preferate,deasemnea controversate pentru mulți,religia,you guessed it.
 1.Înainte să faci mișto încearcă să vezi și punctul lor de vedere.
   De curând a ajuns viral pe interneti o tanti care vocalizează la un “moaste fest” mai ceva ca un solist de Black Metal de la începutul anilor ’90.Multe mistouri și articole au apărut pe treaba asta,referitor la mania românului și a ortodoxilor de a săruta rămășițe de sfinți întru vindecare,noroc,scăpat de rată la mașină,reduceri la tigăi,etc.Un articol de pe Vice apărut recent a punctat foarte bine febra asta ce a apărut în România ultimilor ani.Trebuie să înțelegem în primul rând că oamenii de acest gen nu sunt ca mine sau ca tine,spre deosebire de noi,cel mai probabil mulți dintre ei consideră social media o unealtă a satanei sau nu o înțeleg deloc,majoritatea sunt persoane disperate cu griji pe care tu nu le ai,loviți așa de tare de neajunsurile vieții încât iluzia ajutorului divin ajunge pentru ei o ultimă scăpare.Într-adevăr,soluția ideală e să iei viață în piept așa cum e ea,însă nu toți beneficiază de acest mind set așa că în unele cazuri se poate dovedi ultima soluție de a salva un individ de la suicid.


2.Iluzia creștinismului European.
    Dacă nu ai trăit sub o piatră sunt convins că ești familiar cu imaginea lui Iisus,mă refer la cea reprezentată în icoane,picturi,filmografie;cea în care este întruchipat ca un bărbat înalt,alb,cu părul deschis la culoare și ochii albaștrii.Dacă ai știi puțină antropologie ai știi cum arată defapt un individ din zona orientului mijlociu,iar un astfel de individ ar fi departe de descrierea oferită de către creștinismul European.Mă refer aici strict la creștinismul din arealul europei deoarece această imagine este cel mai des întâlnită în lumea vestică,nu mă voi lega de creștinismul din teritoriile africane sau ale orientului mijlociu.
    Această imagine nu a fost aleasă aleatoriu deoarece precum știți,până la răspândirea creștinismului în Europa,populațiile precreștine erau pagane, obviously.Clericii au trebuit să construiască o imagine cu care noii lor adepți să poată rezona și să adapteze noua religie în așa fel încât să nu prezinte confuzie totală pentru credincioși,deasemnea creștinismul European e în cea mai mare parte un pagânism adaptat,multe dintre sărbătorile și tradițiile pe care le considerăm în ziua de azi a fi creștine sunt defapt sărbători păgâne a căror nume a fost schimbat iar festivitățile din cadrul lor au îmbrăcat o alură creștină,cea ce este logic deoarece oamenii acestui teritoriu au rezonat de mii de ani cu aceste tradiții.


 3.Ateismul și ignoranța pe care se sprijină.
   Cea mai mare dovadă de ignoranța este să susții că ești atotștiutor.Eu unul recunosc că poate există posibilitatea prezenței unei entități metafizice dincolo de lumea noastră tridimensională,pentru că până la urmă nu ne-a fost demonstrat nici existența nici contrariul.Cea ce mă face să cred că poate fi ceva dincolo de percepția noastră este faptul că până în ziua de azi încă păstrăm cu tărie multe mituri legate de divinitate ce au o legătură mai mult sau mai puțin directă cu aceleași mituri de care omenirea se ținea cu mâinile încleștate încă din timpuri străvechi.
    Am putea să ne limităm și să clasificăm acest lucru ca fiind pură prostie și ignoranța însă de ce mai păstrăm această legătură inexplicabilă până în ziua de azi ? Haideți să nu fim ingnoranti și să nu ardem acest pod deoarece pare irațional la prima vedere.Adevărul este undeva la mijloc,într-adevăr nu pot îmbrățișa credința unui cult anume deoarece orice credincios susține că are dreptate iar celălalt se înșală,cea ce mi se pare absurd,cum spunea și Richard Dawkins:”daca te-ai fi născut în Grecia Antică ai fi crezut în Zeus,dacă te-ai fi născut în Scandinavia ai fi crezut în Odin,dacă te-ai fi născut în India ai fi crezut în Krishna” and so on.
    Sunt cei care iau ad litteram spusele unei cărți religioase,din păcate am avut parte să dau de astfel de personaje până și în mediul academic cea ce e absurd,în secolul 21 să condamni Teoria Evoluției ca fiind falsă în condițiile în care a fost demonstrată,e o dovadă de ignoranță crasă,aici intervine boala religiei organizate care nu te lasă să accepți adevărul dovedit deoarece se bate cap în cap cu mitul;le recomand cu căldură să citească “Gena egoista”.
    Problema atât credincioșilor cât și a ateilor este faptul că nu interpretează mitul.Până la urmă Biblia,de exemplu,este un reper moral iar adevărul este că societatea încă are nevoie și va avea nevoie de religie în continuare,deoarece pentru unii oameni reprezintă unicul reper moral și un punct de sprijin în viață.Tristul adevăr e că,să zicem,unicul lucru care îi împiedică pe unii să ucidă este pedeapsa divină.
    Într-un final sunt de acord că credințele noastre ar trebui să se modeleze în funcție de progresul tehnologic și social al societății,nu invers;o entiate de sine stătătoare,metafizică își va păstra esența indiferent de schimbările întreprinse de niște “furnictute” uitate în fundul galaxiei.
     Pe final vă las cu dilema lui Eutrifo:”Sunt acțiunile morale bune,voite de Dumnezeu deoarece sunt bune din punct de vedere moral,sau sunt bune din punct de vedere moral deoarece sunt voite de Dumnezeu?”


  

marți, 26 iulie 2016

Utopicul prezent



Omenirea se află la graniţa dintre două meleaguri, trecutul şi viitorul, urmând să păşească în egida sumbrului necunoscut. Criza care a luat amploare în ultimii doi ani a fost pregătită de ceva vreme deja, ea a fost “coaptă” până în momentul de faţă, moment în care este pregătită să comaseze toată energia negativă, acumulată de-a lungul timpului, şi să ducă la bun sfârşit rezultatele destructive ale urii necontrolate.
Atacuri teroriste, lovituri de stat, xenofobie, bariere raciale şi religioase – cam aşa aş putea descrie prezentul în care, parcă, nici acum nu-mi vine să cred că trăiesc. Când s-au întâmplat toate astea? Mă simţeam mai aproape de înlăturarea graniţelor de orice natură până acum puţin timp, iar dintr-o dată… Iadul pe pământ. Mă înspăimântă faptul că, odată ce numărul manifestaţiilor violente,  înfăptuite cu preţul vieţii, a crescut, parcă am devenit imuni. Îmi amintesc şi acum câtă gălăgie s-a făcut pentru Charlie Hebdo, iar acum, totul a devenit doar “un alt atentat” şi “un alt măcel”. Este în firea omenească să te adaptezi la orice condiţie ce ţi-ar putea pune în pericol viaţă, însă aceste simţuri au rămas cu noi încă de pe vremea când trăiam pentru a vâna şi vânam pentru a trăi. Vremurile în care trăim ar trebui să ne permită, însă, să nu fim nevoiţi să ne adaptăm la asemenea lucruri.

 “Cei care nu îşi amintesc trecutul sunt condamnaţi să îl repete.” – George Santayana

Cu prilejul acestei crize, ce este în plină creştere, am putut face anumite conexiuni cu trecutul. Aşa cum este prezentată în Decameronul lui Boccacio, Ciuma Neagră a reprezentat, pentru foarte mulţi, sfârşitul omenirii. Efectiv. Acum, cu ajutorul tehnologiei şi beneficiilor pe care ni le oferă aceasta, privim cu jemanfişim spre această perioada istorică, însă oamenii ce au experimentat-o au văzut şi au simţit “pe pielea lor” iadul pe pământ. S-a sfârşit lumea? Nu. A întărit omenirea? Cu siguranţă.
Aceeaşi regulă se poate aplica şi în cazul celor două Războaie Mondiale. Ele au fost doar efectul direct al unei crize asemănătoare cu cea din prezent. Deşi a fost un context diferit, aceasta s-a alimentat pe parcursul secolelor XVIII şi XIX, perioada măcinată de războaiele ruso-austro-turce pe fondul Crizei Orientale. Chiar şi după Primul Război Mondial, omenirea, deşi a exeprimentat din nou o etapă distructivă, a depăşit-o, sperând şi chiar crezând în nerepetarea acesteia sub orice chip. Conturile, însă, nu erau reglate. Astfel, luându-şi premisa prin Tratatul de la Versailles, Hitler, cât şi alţi lideri carismatici şi avizi de putere precum Stalin sau Mussolini, au profitat de contextul favorabil creat de Primul Război Mondial şi au îndreptat intreagă ura şi nemulţumire a populaţiei, dealtfel neştiutoare sau neinstruită, într-o singură direcţie, creând o armă foarte puternică. Sună cunoscut? Parcă ar putea fi comparată cu ura faţă de Statul Islamic de astăzi sau faţă de musulmanii de pretutindeni, ură exercitată datorită unor evenimente ce au creat confuzie şi au avut drept menire alimentarea acesteia spre crearea unei arme de temut ce se hrăneşte din “roadele” ignoranţei.

Istoria se repetă, într-adevăr, dar de ce să clişeizăm până la absurd aceast proverb şi să nu-l depăşim odată pentru totdeauna.
Uită-te în jur şi priveşte. Ceea ce tu trăieşti în momentul de faţă este idealul omenirii de sute de ani: pacea! Deşi nu se poate vorbi despre o situaţie asemănătoare în întreaga lume, întrucât vorbesc româneşte, mă raportez la coabitantii mei – trăieşti într-o lume utopică la care mulţi nici nu ar fi îndrăznit să viseze măcar! Poate că idealul este posibil doar în timp şi ulterior, undeva în viitor, pacea universală va fi un concept normal, fără de care oamenii nu şi-ar fi putut imagina viaţa, dar de ce în viitor şi nu acum?...

“Cu toţii suntem acum conectaţi de internet, precum neuronii într-un creier gigantic.” – Stephen Hawking

Spre deosebire de trecut, noi avem ceva în plus, un adevărat “game changer” dacă este folosit cu cap – internetul. Internetul a adus omenirii, în opinia mea, cea mai mare victorie de până acum: unitatea. El a eliminat graniţele, a doborât diferenţele culturale sau de orice natură şi ne-a făcut pe toţi să gândim cu acelaşi creier. Pentru prima dată un om poate vorbi şi împărtăşi aceleaşi convingeri cu un altul situat în emisfera opusă a globului. Şocul cultural este nul, întrucât noile generaţii nu mai ţin cont de tradiţii specifice poporului lor şi caută un crez unic, valabil şi pentru un chinez şi pentru un negru, alb sau mexican – căutăm utopia, aş putea spune. Dar cum spuneam şi mai sus, idealul se pare că este, într-adevăr doar o problema de timp. Acest lucru poate dauna diversităţii? E discutabil, însă unitatea, mai ales în condiţiile actuale, este mult mai importantă decât diversitatea. Decât să stai să te cerţi cu privire la convingerile religioase şi la alte cutume moştenite exclusiv datorită poziţionării geografice în care s-a întâmplat să te naşti, prefer să pot purta o conversaţie cu un individ din partea opusă a globului şi să putem discuta despre ultimul episod din Game of Thrones, sau următorul album Metallica şi aşa mai departe! Pentru că astăzi avem interese şi pasiuni comune!


De ce să ne încredem în nişte valori demne de Evul Mediu când noi trăim în era vitezei? De ce aş duce mai departe valorile promovate de nişte oameni morţi de mult, valori care, raportate la acea vreme aduceau un coeficient de veridicitate, însă azi sunt nule? De ce să-ţi iubeşti ţară şi oamenii când poţi să iubeşti planeta şi omenirea? De ce şi iar de ce… Spune-mi că sunt nebun, dar eu chiar cred că istoria nu se va mai repeta în viitorul apropiat. Deşi “reţeta” a fost respectată, mişcările au fost făcute, iar piesele sunt la locul lor, nu îi va mai ieşi, iar viteza cu care tehnologia avansează este singura măsură relativă demnă de a compara rapiditatea cu care ne îndreptăm spre înfăptuirea păcii universale. Optimism at its finest.


luni, 6 iunie 2016

Am votat pentru prima dată.


Odată cu împlinirea vârstei de 18 ani, un cetăţean al României devine fericitul deţinător al celui mai important drept dintr-o republica democrată – dreptul de a vota. Un drept vital în organizarea unui stat, un drept care poate schimba jocul şi jucătorii şi totuşi… un drept pe care, mulţi preferă să-l ia în ras prin neexercitarea acestuia sau votarea prin aplicarea metodei “ala bala portocala”. Pentru cei necunascatori de istorie, acest drept, de a vota, nu a fost întotdeauna la îndemana oricărui cetăţean, ba el chiar nu a fost. Da, nu aveai dreptul să votezi. Deciziile erau luate, prin forţă, doar de cei cu influenţă, aristocraţii, boierii sau, ulterior, burghezia (aceeaşi denumire pentru “ăia cu bani”), statut, care era, de regulă, moştenit întrucât era foarte greu să-ţi depăşeşti condiţia, ţăran fiind. Asta ca să nu te gândeşti că ar fi fost posibile cazuri precum Becali. No, sir. De asemenea, femeile n-au avut parte de acest drept şi de eligibilitate până în 1948, atunci când a fost adoptată prima constituţie comunistă, o constituţie cu foarte multe drepturi… teoretic. Dar până atunci, soarta lor vizavi de implicarea în viată politică a fost nesatisfăcătoare, întrucât, ele primesc dreptul de a vota încă din 1938, dar nu sunt eligibile. Şi chiar şi aşa, odată cu acapararea puterii de către comunişti, nu prea aveai ce face cu acel drept nici ca femeie, dar nici ca bărbat. Aşadar, prima manifestaţie de exercitare a acestui drept, în rândul femeilor şi una care să conteze, pot spune că a fost în 1991, atunci când au avut loc primele alegeri bazate pe principii democratice.

Unde vreau eu să ajung… Atâta bătaie de cap, atât s-au implicat oamenii care au pus bazele acestei ţări, oameni precum Dimitrie Cantemir, a cărui familie a cotizat cu sume uriaşe din propria avere pentru sponsorizarea mişcărilor de unire şi nu numai. Familia Brătianu, cu I.C Brătianu în faţă, care a pus bazele Partidului Naţional Liberal în 1875, un partid care a reprezentat dreptatea şi vocea poporului pentru mult timp, nu mizeria de astăzi avidă după putere şi nepăsătoare faţă de oameni. Totul era diferit înainte... când s-a instalat, deci, cancerul? Un răspuns cert la această întrebare nu am, dar urmările ţi le pot prezenta.

De când m-am născut văd aceleaşi formaţiuni politice care parcă joacă leapşa, când e una la putere, când e cealaltă, când se unesc cele două, când sunt inamice, când acelaşi nume operează sub alt nume, când revin la fosta titulatură… şi tot aşa. Mă simt ca la teatru, atunci când, din lipsa de actori, unul este nevoit să joace două roluri. Păcat că în viaţă politică acest act nu capătă nicio nuanţă artistică, ci mai degrabă prinde un aer alterat.
Cancerul e de culoare roşie la noi, cel puţin aşa a fost iniţial. Acum el s-a extins, exact ca boală propriu-zisă, pe întreaga paletă de culori. Nu mai contează deja ce culoare, denumire sau promisiuni are partida respectivă, sunt aceieasi oameni în spate, aceiaşi paraziţi, care, exact că şi bacteriile dăunătoare, au căpătat rezistenţă la dezinfectanţii diluaţi cu apă(marea majoritate a populaţiei – inodoră, incoloră şi insipidă). HexiPharma much?


A man needs to vote. Asta a fost prima problema pe care am remarcat-o. Nu pot concepe lipsa asta a dorinţei de implicare. Oamenii au murit pentru că tu să ai dreptul de a vota, iar pe tine nu te interesează. Îţi înţeleg frustrarea -> întarzierea schimbării, problema cu politicienii, că-s aceiaşi, resemnarea, dar să fim serioşi, nici nu cred că te-ai interesat atât de tare despre alţi candidaţi, care poate că au potenţialul şi atitudinea necesară pentru a deveni schimbarea pe care cu atâta ardoare ţi-o doreşti. Însă nu uita, atunci când tu nu votezi, îl laşi pe altul, mai slab de îngeri să o facă şi deciziile acestei majorităţi sunt direct proporţionale cu situaţia actuală a ţării. Lăsăm proştii să voteze, proştii ne conduc. În fond, dacă nu votezi, tu nu contezi.

A doua problemă care intervine este clasică: cu cine votăm? Ce am remarcat eu din această campanie locală a oraşului meu este că nu s-a pus atât de mult preţ pe informaţie şi informarea corespunzătoare a cetăţenilor. Excluzând membrii partidelor PSD şi PNL, care m-au asaltat cu pliante şi planurile politice ale potenţialei conduceri. Ce denotă asta? Că din nou, burghezia ne conduce, dar nu prin violenţă, de această dată. Mă simt că-n secolele XVII – XVIII, doar că e mai frumos ambalată ideea de egalitate. Păi cum poţi fi egal când există candidaţi a căror reclamă este egală cu zero, din lipsa fondurilor, neputand sa se faca auziţi. Recunosc, spre ruşinea mea, au existat candidaţi, pe biletul de vot, de care nu auzisem. Pot spune că a fost vina mea că nu m-am informat îndeajuns de bine. Dar cum de feţele celor de la PSD şi PNL le am impregnate în cap de la cât de mult le-am văzut atât pe zidurile de pe stradă, cât şi pe cele de pe facebook? Asta este şi ideea. Este o adevărată propagandă vizuală. Cu cât vezi mai mult numele, feţele şi emblemele acestor partide, cu atât vei fi mai tentat să le votezi, chiar subconştient. Şi ei ştiu asta. De asta se pune atâta preţ pe reclamă si recogniţie. Pe lângă asta, câteodată cred că unii se simt că la pariuri sportive şi votează candidaţii cu cota mai mare, ca să fie câştig la sigur. Glumesc... chiar cred că nu se întamplă asta. Sau sper?...

Impresia mea vizavi de dreptul la vot este totuşi una nesatisfăcătoare. Mă aşteptam să se pună mai mult preţ pe acesta şi să facă diferenţa. Probabil aşa gândesc toţi cei care tocmai au primit acest drept. Ce-i de făcut? Ieşi la vot şi votează cu cine crezi că-ţi poate oferi o viaţă mai bună, dar informează-te înainte! Sincer eu aş tânji după o retragere a dreptului la vot a unor persoane şi l-aş limita după anumite criterii. Întrucât mi se pare strigător la cer că un om care habar nu are pe ce planetă se află… literally… să voteze. Personal, aş retrage dreptul de a vota fiecărui cetăţean, urmând ca acesta să fie câştigat pe baza unui test, efectuat înaintea fiecărei campanii electorale, care să denote un anumit nivel de inteligenţă demn de consultarea sa în privinţa alegerii conducerii. Aşa mi se pare corect. Şi aşa sunt mulţi care nu votează, de ce să mai sufere de această povară? Ar trebui ridicată. Poate sună fantazist ce susţin eu, dar sincer, chiar nu consider că orice cetăţean merită să participe la viaţa politică a unui stat… unii sunt făcuţi să urmeze, alţii să conducă. Selecţie naturală? Poate. Dar nu-mi convine să mă las condus de un popor spălat pe creier şi orbit de prostie.


O ultima impresie, care, deşi mă doare s-o spun, ea consider că reprezintă realitatea ultimei campanii electorale. Aşa cum “Tătuca Stalin” spunea: “Nu contează cu cine votezi, contează cine numără voturile.”

marți, 24 mai 2016

De ce România e groapa de gunoi a Europei și își merită soarta

     

   
     Ok,asta e o afirmație pe care ați mai auzit-o de nenumărate ori,clasa politică hur dur,biserica ortodoxă care numai lucruri creștinești nu face,etc.Bun,trecând peste subiectele evidente de care eu unul sunt sătul(și nu pentru că sunt probleme inexistente,sunt absolut reale,actuale și vor continua să fie din păcate),problema romanului e că se dovedește  a fi un as în arăta cu degetul și a arunca problema în poala celuilalt.Și politicienii,și clericii și toți cei care dețin o oarecare putere în țara asta tot din rândurile noastre provin,să nu uităm că tot români sunt,n-au venit niște extraterestii și s-au pus în parlament.
      Acum să nu vă gândiți că sunt români din niște rânduri mai răsărite,au contraire ! sunt niște dejecții umane venite din,sau care au învățat să rezoneze foarte bine cu cei din rândurile prostimii,niște demagogi de prima speță,care împart aceași gândire de Ev Mediu ca ăștia 3 milioane de cromanioni sociali.
     Noi românii stăm la coada clasamentului (în Europa,am făcut și noi câteva țări în lumea a 3-a,nu ești mândru ?) când vine vorba de rata alfabetizării,igienă,corupție,etc.Da’ românul e un șmecher domne,el se pricepe la politică,la sport (chiar dacă îl practică foarte rar) și la mai toate problemele sociale.El știe măi vere cum să rezolve criza imigranților (Hitler style !),care-s problemele ce macină țara(te mai trimit odată la acești călători în timp din secolul XV),în rest la chestiunile reale care ne afectează pe toți nu ar face nimeni gură cu atâta patos.Păi dacă ar lua ăștia atâta atitudine împotriva clasei politice precum iau împotrivă toleranței și libertăților europene,acum am trăi ca în Elveția,sau măcar o Austrie ceva.
    Schimbarea vine mai ales împreună cu schimbarea de mentalitate,ca și restul fraților noștri est-europeni ne confruntăm cu probleme similare pe bază de corupție,biserică care își bagă tentaculele peste tot și ne demonstrează că numai stat laic nu suntem,și tot felul de alte mârlănii.Ei bine eu unul sunt de părere că toate astea au la bază mentalitatea.Fără o deschidere către toleranță rațională nu vom avea niciun fel de deschidere către inovație și evoluție socială.Crezi că e o coincidența că toate statele din lumea întâi sunt și printre  cele mai vehemente apărătoare ale drepturilor omului ? Nu știu dacă ție ți se pare că Norvegia e cumva vreo țară cu caracteristici de lumea a 3-a,și a fost implicată în scandalul cu nenea ăla,mare român bineînțeles,care își educa copiii cu palma.Bine,și când toleranța devine ultra-tolerantă ne confruntăm cu o altă problemă,cum ar fi political correctness-ul scăpat de sub control și care o dă în fascism,pentru că ajungem să punem oamenii într-o bulă de plastic ca să “nu le rănim sentimentele” până când e oprimată libertatea de exprimare.Toleranța trebuie să aibe la bază niște drepturi pentru orice cetățean care nu încalcă libertatea nimănui.Voltaire a zis “Nu sunt de acord cu cea ce spui,dar voi apăra până la moarte dreptul de a o spune”.
     Până una alta,schimbarea vine cu noi care ar trebui să învățam să fim mai toleranți,să intelgem în primul rând și să nu judecăm pe nemestecate.Cât privește clasa politică,ei bine schimbarea vine de jos în sus,poate că în ziua când nu o să mai dai bani la școală pentru fi-tu/fi-ta,să ai grijă ca funcționarii publici să își facă treaba pentru care sunt plătiți fără să tragă foloase necuvenite,și multe alte românisme care alimentează corupția clasei politice ajunsă la nivelul la care e,ei bine,până atunci ne putem bucura de draga noastră distopie,România.
            

joi, 19 mai 2016

“ La 2 metri sub pamant"

  



    Ca orice puștan ascultător de rock/metal cu oleacă de ureche muzicală,pe la 15-16 ani am vrut să îmi fac propria trupă.Din ascultător și fan am vrut să devin interpret,inspirat de trupele ce le ascultam și încă ce le mai ascult și acum.
    Dorința de a cânta și de a face parte din trupe nu mi-a dispărut nici acum,însă trebuie să recunosc că nu mai dau dovadă de același entuziasm ca atunci când abia intrasem la liceu.Să ții o trupă,să repeți constant,să compui,nu e așa de simplu pe cât cred unii.Apar nenumărate frustrări legate de bani,certuri între membri și multe alte motive, pe care cei care au activat sau activează într-o trupă,le cunosc prea bine.Nu știu cum e în afară,însă în underground-ul românesc te lovești de tot felul de impedimente.
    1.Kilometrul 0.



    Hai să o luăm cu începutul,ai primit,cumpărat,economisit pentru o chitară/set de tobe/clape/”ciatarna” sau ce crede inima ta că ar fi instrumentul potrivit pentru tine sau ce te-a dat pe spate fiind un tânăr puber  gata de făcut muzică supărată.Buuon,să zicem că nu stai într-un oraș provincial cum am pățit eu,și ești din ceva așezământ ce dispune de mai multe resurse în ce privește membri,săli de repetiție,etc,mai găsești niște puști cam ca tine și vreți să o puneți de o trupă.După ce ați copiat cu succes câteva riff-uri de la trupe mai cunoscute,reușiți să vă faceți cu vreo 4-5 melodii,apoi vine momentul mult așteptat pe care l-ați visat atât,concert live.Concert care o să aibe în 80 % din cazuri(cu indulgență) o sonoritate de parcă s-a tras sunetu’ prin mixer cu aragazu’ și vreo 40 de oameni în față.E disappointing,știu,dar nu te descuraja,că și eu am pățit treaba asta,și am tot pățit-o să fiu sincer,și știu oameni cu trupe care au răzbit mult mai bine decât formațiile în care am activat eu,și tot au pățit-o.Ei bine România nu e Finlanda și nu mereu se promovează un concert așa cum ar trebui,so get used to it,uneori poate tu ești cauza principală,muzicianul/trupa,că nu ai știut să îți faci reclamă sau cânți de rahat pur și simplu.
   2.Frustrări,râcă,lipsă de respect și originalitate.



      Ca și în restul societății românești,nici underground-ul nu este lipsit de clasica nesimțire cu care ești obișnuit deja.În textul de față,după cum te-ai prins,am ales să mă concentrez pe underground-ul din rock/metal(insert “gen muzical cu gajaiala” here),însă sunt convins că asta o pățesc și cei din sfera rap,ragge,ska,sau ce naiba se mai cântă pe la noi(slavă că există și altă muzică,și oameni care se încăpățânează să facă ceva de calitate în afară de Kiss”my ass”Fm).Bine,nu am fost martor a unor sabotări de proporții,însă vorbitul pe la spate și invidia sunt la ordinea zile.Oameni care îi acuza pe alții că au plătit juriul la concursuri cu trupe(uneori asta e pe bune ce-i drept),mistouri peste mistouri,și alte țigăneli precum masacrat sunetu’ din mixer când băieții de pe scenă nu-ți sunt pe plac și ai chef să îți bați mielu’ de ei oleacă.Nesimțirile astea apar în general din cauza invidiei,pentru că e mai ușor să îl terfelești pe unu decât să devii mai bun,iar uneori se face bășcălie pe la spatele cuiva pentru că ei bine… e de căcat și merită să faci bășcălie de el.Dar chiar și așa,de mistouri a stat toată lumea,și să arunce primu’ cu piatra ăla care nu a făcut puțină bâză de unii pentru că sunau ca un motostivuitor în călduri,ideal ar fi să îi spui respectivului că ar trebui să se perfecționeze,sau în cazul extrem,să se lase dracu de treabă.
     Pe lângă toate astea,cel mai tare cred că mă deranjează lipsa de originalitate și cliseismul.Am văzut aceleași teme,break-uri și versuri trase la indigo pe la mai toate trupele de la noi,și cred că în afară de Phoenix și Cargo-ul vechi(am fost sumar ce-i drept) nu prea ascult nicio trupă românească acasă,de bună voie.Poate unii din prietenii mei se vor supăra la citirea acestui text,but frankly my dear,mă doare în pulă.Cel mai tare mi se pare că lipsește drive-ul ăla care a făcut genul ăsta de muzică cea ce e.Nu știu dacă prea curând vom mai fi martori unei mișcări gen Woodstock 69,”CBGB” în New York-ul anilor 70,sau revoluția alternativă de la începutul anilor 90.Astea-s mișcări care au apărut în SUA ce-i drept,dar după revoluție,începuse și la noi să se dea startul unui val de trupe ce aveau în spate oameni gata să facă “zgomot”(vezi ce făceau Altar prin ’92-’93).
    Suntem reduși la a copia aceleași costume barbare cum vedem la trupele folk străine,aceleași versuri despre război și gloanțe zburătoare/băut de bere,suprasaturate,crezând că e “ultra-thrash”,în timp ce nu știu câți au habar cu adevărat despre evenimentele curente sau dacă au stat să citească presa internațională,dar cred că CS go și Call of Duty sunt de ajuns pentru inspirația lirică,la riff-uri nici nu mă mai bag că unii ar trebui să își numească trupa “Tribut Slayer”.
    Mai sus au fost doar câteva exemple,sunt multe subgenuri cu bube lafel de mari din ce am observat,și sincer nu vreau să fac pe marele critic sau să fiu arogant,încerc doar să dau un semnal de alarmă din ce am observat,a da,și mai repet,dacă nu convine cuiva conținutul textului îl invitit să închidă fereastra,dacă are o doză de simț al criticii constructive și de auto-ironie în același timp,cred că ajuns deja până la rândurile astea,scrise de un fan,un trupet,și un om care merge să vadă concerte live,toate în același timp.
 
     3.Haideți să fim sinceri cu noi înșine.



     Până nu reușim să trecem peste mentalitatea defectoasa underground-ul va fierbe în suc propriu.Ne concentrăm pe nimicuri în loc să facem muzică originală și de calitate,iar la capitolul promovare suntem praf.Prietena mea mi-a spus de curând că există prin rândul persoanelor de 30-40 de ani ascultători de rock/metal dornici să meargă la concerte însă sunt deasemnea sătui de aceleasi trupe suprasaturate prezente la toate festivalurile și concertele aniversare,și toate evenimentele “super-rock”.Da,sunt oameni cu 10-20 mai în vârstă ca tine care ți-ar cumpără cu plăcere CD-ul,tricoul,ar plăti bilet,și habar nu au unde se țin concerte,ce trupe noi încearcă să își facă un nume pe la noi,și asta e trist.
    Luați-o ca pe opinia unui ascultător,dar mai ales observator al acestui stil,la nivel românesc bineînțeles,în ciuda cinismului de care am dat dovadă mai sus.
  

  

marți, 26 aprilie 2016

Nu ești așa detașat de animale cum îți place să crezi



Via - jemikam.deviantart.com

Noi, oamenii, mereu ne-am crezut superiori restului regn animal însă e o afirmație destul de nefondată. Dintre animale, omul, hommo sapiens sapiens, este cel ce este la un nivel sub primitiv.Dezvoltarea lobului frontal nu ne face mai presus decât animalele, nu anatomia este esențială ci modul cum ne comportăm toți ca specie. 

În primul rând nu ești așa detașat de animale precum îți place să crezi.Doar că ești printre mamiferele cu postură bipedă și că neocortexul tău este cel mai dezvoltat dintre specii nu te distanțează fundamental de ele.Până la urmă, în creierul tău există o zonă sub acest neocortex numită paleocortex (cortex vechi) care intră în structura sistemului limbic.Partea asta primitivă a creierului controlează cam toate procesele ce îți guvernează viață.Ea este responsabilă de emoțiile primare (ură,plăcere,frică) și totodată îți creează poftele și necesitățile (instinctul de conservare, libidoul, foamea, etc). Așa că la nivel neurologic ne comporam destul de mult ca restul animalelor. 

Ce este mai jalnic e că mereu ne considerăm superiori animalelor și privim cu dispreț perioada preistorica a originii noastre.Dacă tot suntem așa de avansați ,de ce ne comportam mai rău că animalele din junglă ? Viața noastră e guvernată de nevoi și de dorințe și pe parcursul ei nu acordăm mai deloc timp cultivării puterii creierului.Ne mulțumim doar cu satisfacerea dorințelor fără a sta pe gânduri.Zilnic ne gândim doar cum să ne mai satisfacem poftele hedoniste și efemere și nu ne gândim îndeajuns la progresul umanității, artă, la cum să ajungem să fim o comunitate și cum să ne prelungim puținul timp acordat în acest infinit Univers.Eu aș fi vrut să văd oamenii din jur preocupați cu colonizarea altor planete, cu diminuarea problemelor globale, cu a lăsa ceva în urmă, cu a-și cultiva latura artistică și rațională și alte lucruri pe care o fire dezvoltată și o specie cu adevărat avansată își bate capul. Însă tot ce văd în jur sunt oameni care se gândesc cu ce cârpe să își etaleze cu mândrie corpurile care în cel mult 100 de ani o să ajungă pământ de flori, cu ce se mai întâmplă în lumea mondena, care e cel mai nou dispozitiv de pierdut timpul,ce mai e pe la televizor sau cum să între în grațiile șefului.În principal urmează doar satisfacerea oarbă a dorințelor. Stai, parcă asta făceau animalele alea, nu? Își căutau satisfacere prin împlinirea dorințelor. 


Partea nasoală e că animalele n-au proceste cognitive mai avansate ca a noastră specie dar noi ne comportam la fel ca ele. Împărțim 6 emoții primare, din care la noi și alte câteva specii derivă emoțiile și stările mai complexe. Păi și atunci cum poți să spui că ești superior doar pentru că tu ți-ai creat un mediu psiho-social mai complex în care să te lași călăuzit de ale tale nevoi ale căror urme pot fi trasate la cele primare ? 

Maslow spunea că în vârful piramidei nevoilor umane sunt cele ce țin de progresul personal, însă e din ce în ce mai greu să găsești persoane care caută activ lucrul ăsta. Societatea este destul de prospera pentru o parte a popupulatiei și face implinirea primelor 3 trepte ale piramidei, așa că în teorie noi ar trebui să ne cultivăm partea cea mai rafinată a sistemului nervos întrucât nevoile primare, de securitate și de comunitate sunt extrem de ușor de satisfăcut în societatea modernă, a țărilor mai dezvoltate.




Piramida nevoilor a lui Maslow. Via- workshop-revival.ro

Pe lângă faptul că și noi și restul animalelor suntem mânați de dorințe, cel mai adesea efemere, ce sunt menite doar pentru a ne simți satisfăcuți, doar pentru a mai elibera puțină serotonină în sinapsele alea, sunt multe alte asemănări cu animalele.

Dacă te-ai uitat vreodată pe Animal planet sau dacă ți-ai plimbat câinele pe afară, ai văzut că animalele sunt foarte posesive și teritoriale. Își delimitează atât un spațiu personal dar și unul colectiv pentru animalele cu înclinație mai socială.Desigur că omul e destul de evoluat așa că nu se mai pișă în jurul perimetrului pesonal pentru a declară că e spațiul lui, își pune ușă la locuința apoi o mobilează și o măscareste cu chestii inutile doar pentru a o putea numi “casa mea”, că deh, cum pe câine îl caracterizează feromonii din urină așa ne caracterizăm și noi teritoriul cu mobilier și cu tot felul de chestii inutile doar pentru a ne convinge că avem un spațiu al nostru. Dar omul e așa de complex încât îi place să delimiteze imaginar acest glob pământesc. Sunt convins că știi că există granițe între toate țările.A împrejmui un loc cu pancarde și sute de metrii de garduri doar pentru a proclama posesia lui mi-se pare un lucru stupid.Dacă eram cu adevărat avansați, ne dădeam seamă de redundanța granițelor. Eu nu sunt român, m-am născut pe pământ, ce contează numele solului pe care ești născut ? Toți trebuie să realizăm că noi nu suntem 196 de țări, 196 de creaturi fundamental diferite, suntem toți locuitori ai pământului, așa că de ce să te limitezi numindu-te român ? 


Planeta Pământ (în caz ca nu ți-ai dat seama)


Omul e un prădător natural, nu neg, însă uite ce bine ne-a mers de când cu agricultura (exceptând faptul că de când omul a început să mancance amidon preparat (pâine) au crescut exponențial cariile) am evoluat enorm pentru că nu a mai fost nevoie să fim într-o goană permanentă după mâncare și asta ne-a eliberat în foarte multe feluri. Nu spun că trebuie să devii vegetarian, fiecare are dreptul de a alege ce mănâncă, însă eu sunt de părere că dacă omul era așa evoluat nu mai abuza atât de mult de alte ființe. Cineva mi-a spus odată că cele mai bune 4 argumente împotriva vegetarienilor sunt caninii, dar până la urmă aia 4 canini reprezintă partea primitivă, grotescă o noastră. A sfâșia și a îți inclava dantura în țesuturile altei creaturi nu mi-se pare ceva foarte elevat. Dacă toată planeta ar deveni vegetariană am rezolva 3 mari probleme globale. Emisiile de CO2 și de Metan (alea de ne distrug nouă fragila atmosferă) provenite de la animalele de consum reprezina 18 % din toate gazele cu efect de seră (mai mult decât toate trenurile, mașinile și trenurile laolaltă) plus de asta gândește-te la toți copacii ce trebuie distruși pentru a face loc hoardelor de animale destinate consumului uman.70 % din toată apa potabilă se duce pe agricultură, ai nevoie de 15000 de litrii pentru a face 1 kilogram de carne de vita (gândește-te la plantele ce au nevoie de apă pentru ca mai apoi să le dai animalelor, plus apa propriu-zisă pe care o beau animalele). În plus 7 din 8 plante cultivate sunt destinate consumului animalelor, așa că o populație mai redusă de animale (provenită nu din uciderea lor ci pur și simplu evitarea exploatării speciei) ar lasă mai mult loc liber pentru plante pentru consum uman și am putea să micșorăm semnificativ foametea globală.

Micșorarea populației de animale ar veni de la sine: ia de de exemplu caii. După ce omul a inventat mijloacele moderne de transport nevoia pentru cai a scăzut imens, acum ei sunt doar o comoditate pentru oameni iar faptul că nu am mai ținut morțiș să-i “multiplicăm” a dus la o reducere naturală a populației. Nu mă înțelege greșit, nu sunt vreun activist Greenpeace sau mai știu eu ce ecologist egocentric ce vrea binele planetei doar ca fi-su să vadă și în viitor maimuțe la zoo. Îmi place să gândesc pe termen lung viitorul speciei, poate că progresul și bunăstarea întregii societăți sunt mai importante decât poftele noastre instinctive, cine știe ? Până la urmă noi că oamenii ne reflectăm în sângele tuturor ființelor pe care le omorâm.

Când erai mic sigur ai auzit de povestea cu rățușca ce urată, știi tu, rața aia de era mai nasoală decât restul, iar animale, ca sunt animale, au alungat-o din cărd.Păi cam asta se întâmplă și în societate cu orice persoană mai diferită, nu contează în ce fel.Omul încă nu poate scăpa de prejudecăți și stereotipii iar dacă cineva nu se conformează normelor sociale devine un paria, un “outcast”.În loc să cultivăm iubirea și acceptarea tuturor, ne place să ne batem falusul de culoarea pielii, de aspect, de mediul provenit și multe alte lucruri. Progresul nu a venit niciodată din desconsiderarea unei persoane și din alungarea ei subtilă din societate. Nu o să îți zică nimeni “iesi afară din societatea mea” pentru că ești de culoarea x sau că asculți muzica y sau că arăți altfel față de normele sociale, că nu ai acelasi tabieturi banale dar cu siguranță nu o să te vadă nici cu ochi buni.Totuși aspectul asta s-a îmbunătățit în istoria recentă, măcar nu mai punem în lanțuri așa evidente persoane. Crezi că o specie ce ține în ea ură și prejudecată poate să ajungă departe ? Poate un efort colectiv, o cultivare a firii virtuoase și eliberarea din lanțurile prejudecății la nivel global să fie răspunsul mai apropiat. Atâta timp cât omul va fi guvernat de căutarea permanentă a confortul obținut și satisfacerea trupului fără să se gândească și la efecte pe care le produce în plan larg și în timp extins, pentru mine tot un animal rămâne. 

Să nu mai spun că omul e singură specia ai cărei mebrii se omoară între ei fără sens.Toți soldații ce se ciuruiesc pe diverse fronturi la oră actuală, pentru ce o fac ? Pentru profitul altuia și pentru interesele geopolitice ale liderului țării în care s-au născut. O îmi spui că își apără patria , să fim serioși,peste 1000 de ani patria o să aibe un alt nume, probabil va fi patria altui popor așa că ar fi bine să lupți pentru o cauză care are cu adevărat un scop.




Via - theinspirationroom.com

În plus de asta animalele nu își distrug habitatul.Folosirea abuzivă a materialelor ce nu sunt degradabile pe cale naturală este un pumn pe care noi îl aruncăm ca apoi tot noi să îl primim. ”Planeta nu are nimic, oamenii sunt problema” afirma George Carlin și avea drepate,planeta a trecut prin chestii mult mai nasoale decât o pungă de plastic,a trecut prin ere glaciare, coliziuni cu alte corpuri cerești, erupții vulcanice, etc. Să nu uităm faptul că planeta nu e decât un bolovan stratificat, problema e viata de pe ea. Și cu tot plasticul și alte deșeuri pe care le producem pe care nu știm să le recilam ca lumea, e posibil să ne scurtăm vizita colectivă a speciei pe această rocă spațială. Sunt ferm convins că viața se va descurca cumva în jurul plasticului (deja există bacterii ce se hrănesc cu el) și a restului de substanțe nocive, dar omul și restul specilor nu sunt adaptate efecelor nocive ce le are producerea, folosirea, aruncarea de-a-n pulea a maselor plastice. Bpa-urile cresc posibilitatea apariției cancerului, mii de specii sunt afectate negativ de plasticului pe planetă și nici gazele alea din atmosferă nu îmi par prea sănătoase, să nu mai zic de apa oceanelor ce este gazda “peticurilor de gunoi”. Again, nu sunt un activist eco egocentric, eu nu vreau viață pe planetă sau apa ca s-o consum cu descendenții mei, vreau toate astea pentru purul progres al omului și pentru atingerea unui echilibru. Însă cum omul este cea mai comodă creatură ce a existat vreodată nu îi păsa de efectele nasoale alea plasticului, de altfel lui îi păsa doar de bunăstarea sa ca individ pe termen scurt și nu se gândește prea mult la consecințe. Nu zic că acum trebuie să renunțăm definitiv la plastic, e folositor, n-ai cum să negi, dar poate că folosirea lui doar când alt material este inadecvat, pentru a micșora producția, și reciclarea lui eficientă ne-ar scuti de câteva din problemele ce se agravează în umbra ignoranței noastre.



“Petic de gunoi” din Oceanul Pacific. Via- baysidejournal.com

Felul cum ne comportam că specie mă depășește: alegem să ignorăm sustenanța pentru un confort rapid. 

Așa că, suntem mai presus decât un animal, sau mai jos? Întrucât noi putem să vedem toate lucrururile pe care acțiunile noastre ilogice le atrag asupra noastră și știm undeva în interior că progresul este mai presus decât comoditatea dar alegem să suprimam gândurile astea în favoarea celor primare, mă face să cred că omul este mai jos decât un animal. Simplul fapt că “arunca la gunoi” toată dorință de progres și de dezvoltare personală în favoarea stimulilor fizici, căutând plăcere maximă în acțiunile noastre, subliniază că omul se comportă exact că un animal.



miercuri, 6 aprilie 2016

Suntem atât de mici

Ai avut vreodată un moment de reflexie,genul ăla de moment în care conștiința ta are ochii larg deschiși ? Ca atunci când realizezi cât de mici suntem în vastitatea universului ? Ei bine,eu sunt convins că ai avut,eu unul am avut.E așa ciudat cum ne dăm o maximă importanță uneori,într-un oraș cu alte câteva sute,dacă nu mii de locuitori,într-o țară cu 18 mii de locuitori,pe o planetă cu aproape 8 milioane de inhabitanti,cu toții,pe bila asta de noroi,plutind în spațiu fără un scop anume.
     
Probabil unii îmi vor spune că nu e așa,că există un scop divin în toate,că ni s-a arătat ținta de la naștere și ni s-a oferit săgeata și arcul,dar eu unul nu sunt o persoană religioasă,mă consider spiritual mai degrabă,și totuși nu pot susține că am răspunsurile la toate,doar susțin că există probabilitatea că o entitate superioară,dătătoare de energie ce animă universul,să existe undeva acolo,dacă nu în toate,doar că idea tradițională a religiilor monoteiste mi se pare o creație simplistă,un mit scornit din adâncurile conștiintei noastre,alimentat de frică și găsirea unui răspuns la întrebările existențiale și la creerea unui sens. Și dacă ar fii să fie,totuși,eu cred că acea entitate e imparțială,nu judecă și nu răsplătește,scopul îl definim noi,până la urmă noi alegem să ne rupem de turmă și să devenim cea mai bună versiune a noastră.Revenind la idea formulată mai sus,mă simț copleșit în unele momente să știu că sunt o parte infimă a unui complex infinit,și în același timp mi se pare fascinant că sunt un individ,cu proprie personalitate,cu țeluri proprii.Individualitatea noastră transcede nu doar partea organică,pe lângă ADN și variantele anatomice ale trăsăturilor noastre ce ne fac unici,ci mai presus ne aduce la idei,iar noi în micimea noastră am dus rangul de idei la ideologii toxice de-alungul vremii care au măcinat orice formă de individualitate și gândire liberă. Suntem băgați cu toții în oala asta numită Terra,și până acum nu îmi pot explica războaiele,prejudecățile și ignoranța crasă de care am dat,dăm,și vom da dovadă.Purtăm fiecare,într-o diferită formă,mantia asta de ură și prostie ce are ca rezultat final regresul.Simt repulsie atunci când îmi dau seamă de ce suntem capabili și ce realizăm în schimb,cum după 250.000 de ani de evoluție ca specie încă ne dăm în cap dar cu arme și prin metode mai performanțe,dacă ar fii după mine în momentul asta am fii colonizat planete,nu să căutăm soluții la suprapopulare precum mâncarea procesată și viciile care ne ucid încet dar sigur,asta dacă nu ai norocul să fii însămânțat cu un glonț și să te transformi în decor pe câmpul de luptă,și ce-i drept,n-am reușit,în ciuda capacității pe care o deținem,să ne concentrăm pe aspectele constructive ale vieții.
   
 Poate că nimeni nu va răspunde la întrebările astea,mulți filosofi au încercat încă din antichitate să creeze modelul unei lumi utopice însă în zadar până în ziua de azi,dar mereu mă va face să mă întreb lucrul ăsta:umanitatea,încotro ?

joi, 24 martie 2016

Dezbină și cucerește

     Păreri care mai de care în urma atacurilor teroriste din ultimele zile.Din unii a fost scos ce-i mai rău,și astfel au apărut tot felul de postări cu conotație sau de-a dreptul xenofobe pe facebook,alții au ținut morțiș să scoată ochii celor care au plâns pentru Bruxelles dar nu au plâns și pentru Ankara,toate astea și pe lângă câteva voci ale rațiunii pe care m-am bucurat să le aud.
    De aruncat cu rahat unul în celălalt sunt sătul,sincer,am fost martor ale unor reacții similare și în cazul “Charlie Hebdo”.Cu siguranță că imigranții au fost ținta principală a injuriilor în toată povestea asta,dar să nu uităm că responsabilii trăiau de ani buni chiar pe teritoriul european,din valul de imigranți este foarte posibil ca un procent,infim ce-i drept,să aibe orientări extremiste,sau să fie chiar teroriști,însă repet,acesta este un număr insignifiant.Grupărilor jihadiste le este mult mai ușor să racoleze carne de tun folosind “dark web”,adică site-uri “off radar” de pe fața nevăzută a internetului,și asta se vede cel mai bine în faptul că autorii atacurilor erau stabiliți în vest cu mult înaintea crizei migrantilor.
    În haosul creat de atacuri,foarte mulți oameni și-au îndreptat furia către musulmani,către arabi în special,uitând faptul că și ei sunt oameni ca și noi,și că nu au cerut acest război inutil și costisitor,din toate punctele de vedere.Este vital să facem o diferență între extremismul islamic și religia musulmană,și sincer sunt destul de îndreptățit in a spune asta, având colegi de facultate arabi,și cunoscând mulți musulmani de-alungul vremii,însă cred că e mai ușor să terfelești decât să înțelegi.Să nu uităm că până la urmă una dintre cele mai mari victime ale  terorismului este tot populația musulmană.
     Revenind la idea de mai sus,privitor la racolarea online,acești tineri sunt confuzi și discriminați,acești șarlatani scelerați fac doar să profite de ținerii arabi fără direcție,sunt mulți factori la mijloc care țin foarte mult de social,însă am încercat să ofer o explicație în mare.
    În astfel de clipe unora li se pare foarte atrăgătoare propagandă Rusă,care-l prezintă pe Putin drept salvatorul europei,conducătorul unui popor dârz care nu dă înapoi în fața amenințării islamiste,însă să nu uităm că până să salveze Rusia întreagă și “integritate europeană ce ne-a mai ramas”,mai bine de jumătate dintre ruși o duc mai prost decât noi.Pe lângă Kremlin,în restul Europei au apărut tot felul de facțiuni de dreapta și extremă dreaptă care profită de haosul creat pentru a câștiga în popularitate,cam cum a făcut Hitler cu nemții după primul război mondial.Și unde duce toată această dezbinare,haos și fugă către extremism ? Păi în nici un caz la ceva bun.
    În criza asta mulți își împart vina,de la Rusia până la Statele Unite,din est până în vest,însă nu voi intra în detalii,mai ales că sunt oameni care au mai explicat acest aspect cu mult mai bine decât aș putea-o face eu.
    Și totuși,cum de-alungul vremii am reușit să fim uniți și să scăpam de naziști,sovietici,guverne dictatoriale ce au încălcat orice drept fundamental al omului,nu ne putem ocupa și de acești jihadisti scelerați ?

https://www.youtube.com/watch?v=NKb9GVU8bHE

  

luni, 21 martie 2016

De ce Ion e înca relevant

Probabil că te-ai întrebat de ce trebuie să fie studiată operă asta la liceu, până la urmă în carte e vorba de un țăran de acum 100 de ani care e avid de pământ și moare cu o sapă în cap când e prins că face ‘munca campului’ în ograda altuia. Cineva zicea “Găsește ce iubești și lasă-l să te omoare”(nu, nu Charles Bukowski a zis asta) însă nu mai sună așa poetic în cazul ăsta, nu? Nu e chiar relevant în secolul 21 când societatea s-a mutat la oraș și munca câmpului e considerată muncă de jos, nu? Ei bine află că Ion e mai relevant în societatea noastră de consum decât era atunci.

Ion e un om simplu, în carte se precizează (indirect) că nu era prost, până la urmă putea să se ducă să facă o facultate însă a ales traiul simplu. Și nu pentru că nu putea ci pentru că nu voia, el dorea o viață simplă fără prea multe bătăi de cap. Problema lui e că era prins între dorința de pământ și statut social și dorința de a avea o femeie frumoasă lângă el. El nu voia pământ ca să devină un fel de magnat imobiliar la țară ci pentru că lumea îl lua la mișto că era sărăntoc. Când se căsătorește cu Ana pentru pământ nu face ca ta-su și își bea timpul în bombă satului, îl muncește. Însă când nevastă-să e urâtă și nu e pe aceași pagină cu el iar pământul nu sărută bine își caută plăcere trupească și sufletească la Florica. Încă incipit se știe că Ion o plăcea pe ea dar nu a chemat-o la horă pentru că era fără zestre. După un timp bărbatul Floricai se prinde și îi ară mințile în cap definitiv (o moarte ironică, pentru că e omorât cu o unealtă de lucrat pământul). Ai putea spune “Asa, și ? și-a meritat-o până la urma”. Însă Liviu Rebreanu vrea să spună că în viață nu poți alege lucrul palpabil dar și lucrul sufletesc. Nu poți să ai o carieră strălucită dar și o familie foarte fericită. Un doctor strălucit, de exemplu, e neîmplinit pe plan familiar iar o familie foarte fericită nu este cea înstărită.

În viață reală majoritatea adulților nu pot să își investesteasca timpul în copii deoarece sunt prinși cu slujbele. Părinții care au profesii ce toacă timpul încearcă “cumpere” fericirea copiilor, n-au timp de ei așa că le aruncă niște bani în cont și își spun “ce părinte bun sunt” apoi se întreabă unde au greșit când copii devin oile negre ale familiei. ”Ce nu le-am oferit? Le-am dat lucruri pe  care alții doar le visează să le aibe” e lucrul pe care și-o pun când se ceartă cu copii și nu-i mai înțeleg. Într-adevăr le-ai dat absolut tot ce aveai dar timpul nu era unul dintre ele.

 Nu e un lucru fundamental rău să vrei să ai chestii, dar problemă e că vrei lucruri ce nu îți trebuie și dorință nu e una ce pornește intrinsec. Ion nu s-a născut cu dorința de posesie de pământ. A crescut frustrat că taică-su a cheltuit averea mă-sii și din oameni cu zestre au ajuns plebi. Apoi crescând a văzut în jur că valoarea societății rurale e posesia, pe ea se bază ierarhia satului. A crescut cu impresia că ăsta e scopul vieții și a ajuns constrâns de societate să își dorească pământ. După 96 de ani de la apariția ei societatea nu s-a schimbat prea mult din punctul ăsta de vedere. Ești crescut să vrei bani, iar mass-media și advertising-ul modern nu fac decât să îți însămânțeze dorință de lucruri de care nu ai nevoie. ”Banii sunt că hârtia igienică, îi arunci după căcaturi” mulți oameni ajung plini de lucruri dar nu le conferă sens sau fericire  pe termen lung, folosesc posesia materială în încercarea disperată de a acoperi golurile interioare. 

vineri, 18 martie 2016

Când legea fumatului... e fumată.

Stau și mă întreb în ultima vreme… oare în ce univers ne aflăm? Cum am ajuns aici și ce s-a întâmplat pe parcursul anilor lumină care au trecut... pe lângă noi. E Calea Lactee, Planeta Pământ, Europa, România, prietene, adresa ta completă, așa că ar fi bine să te comporți ca atare.

Știi că există teoria universelor paralele, în care probabil eu ascult manele, am un BMW Coupé de ultima generație și cânt într-un “grup”, shal I call it?, însoțit de alți compatrioți filozofi contemporani în domeniul femeilor și băuturii. Tare rău, huh? Mindfuck. Dar excluzând asta, și o astfel de realitate ipotetică, nu înțeleg cum de unii au ajuns să fie fumați de țigări. Nu serios. Cum?
Nu e ca și cum trăim în acel univers în care frunzele ne strivesc sub tălpile lor consolidate cu bocanci de iarnă de mărimea  47 doar de dragul sunetului pe care îl scoatem la momentul sleirii noastre. Nu… nu suntem acolo, după cum spuneam. Și totuși eu tot nu înțeleg cum țigările fumează oameni și nu invers. Mă simt clandestin la o piesă de teatru amatoare care sper să înceteze, o piesă în care actorii joacă foarte bine, dar intriga e de maro.

Vorbesc despre interzicerea fumatului în spații publice și de repercusiunile generate de aceasta. N-am mai văzut atâta mobilizare de ceva timp în rândul oamenilor, respectiv a fumătorilor. Serios. Cum e posibil să te lași așa ușor controlat de un viciu, de care tu poți “sa te lași când vrei”, dar nu o faci? Oare de ce s-a ajuns la această înjosire la care unii se supun pentru a-și livra gustosul fum canceros în plăpânzii plămâni. 
Ce-i amuzant este că această lege a reușit să scoată copilul sau elevul, cum vrei să-i spui, din profesori. Momentul ăla în care acei presupuși dascăli, pregătiți să ne antreneze pentru a lua viața în frâu și a deveni buni cetățeni ai țării în care trăim, se comportă exact precum niște boboci de liceu, e momentul în care realizezi de fapt, că nu suntem așa diferiți și că nevoile primare( viciile, pentru unii ) acaparează chiar și mintea unui intelectual răpus de nevoia de a… fuma, mai tare decât cea de a mânca. Pe scurt, atunci când profesorii fumează în baie sau se duc fuga la mașină să inhaleze niște “oxigen negru” pentru a-și drege mintea, totul devine atât hilar, cât și trist… 
Toată mascarada asta mi-a lăsat un gust dulce-amar, întrucât eu sunt un fost fumător ( am fumat 2 ani, o nimica toată în comparație cu repertoriul altor “veterani” ) și înțeleg prin ce trece un nefericit cu pricina, însă, în același timp, mă și frustrează faptul că unii nu mai realizează de ce s-au apucat să fumeze și uită cum procedau la debutul acestui act și sunt pe parcurs… acaparați.

Însă partea bună, pentru mine, e că pot să ies și eu în oraș și să mă întorc fără să mai duhnesc a mahoarcă, să mai mă usture ochii sau să devin din nou fumător, într-un mod pasiv. Era și cazul ca România să ia o decizie matură demnă de statele civilizate ale lumii. 

marți, 15 martie 2016

Cine sunt eu?

20.06.1997 a fost data în care a avut loc acest Big Bang pe nume Robert în familia Lungu. Al doilea fenomen de genul, deoarece primul îi aparține fratelui meu.
Am făcut această comparatie deoarece nu pot găsi un răspuns clar și concis la această întrebare, doar unul ipotetic, la fel ca și Teoria Big Bang-ului, în ceea ce privește rădăcinile universului.   

Noi înșine suntem și avem propriile noastre universuri, de aceea suntem atât de complicați și neînțeleși, sau cel puțin e o problemă de perspectivă și nu știm să căutăm cu adevărat în noi.
Astfel, fiind un univers în sinea mea, foarte multe elemente au adus la formarea sa și incă duc, deoarece există o continuă expansiune, în cazul acesta, a personalitătii, dar și a corpului ca un tot.

La început eram un băiat micuț, care nu s-ar fi gândit că acea joacă din copilărie se va opri. Din fericire am păstrat de-a lungul timpului această convingere, cu toate că jocul s-a schimbat și entuziasmul s-a mai tocit, acesta continuă.
Anii au trecut și viața m-a modelat, puritatea copilăriei s-a evaporat, dar farmecul ei mă urmăreste în continuare. Deși am reușit să-mi maschez temerile în timp, ele sunt tot acolo. Deci pot spune că am devenit un actor mai bun în timp, dar rolul principal este același. Nu e că și cum aș fugi de mine, dar este o metodă de protecție pe care fiecare individ și-o creează.
Că a mea este mai eficientă sau că unii uită cine sunt, reprezintă felul fiecăruia de a fi. Eu nu m-am pierdut pe mine în nisipurile timpului.

Nu am fost vorbăret și sociabil din totdeauna, insă la un moment dat s-a produs un click și mi-am dorit oarecum să ies din anonimat, cum s-ar zice. Și așa am și făcut, mi-am învins parțial teamă de oameni și pot spune că sunt mândru de această realizare. Lupta mea incă continuă, insă sunt mai pregătit ca oricând acum.
Mă consider norocos că l-am avut pe fratele meu ca pe un exemplu dar și că am avut norocul să trăiesc experiențele potrivite la momentele potrivite și am știut să invăt din ele. Fiind un bun observator, am prins din mers, unde am putut, sesizând greșelile altora și am încercat întotdeauna să mă dezvolt.

Astăzi încerc să devin pe zi ce trece o persoană mai bună, să aflu lucruri noi și să cresc pe toate planurile, căci evolutia este calea către succes.

- Articol scris de mine la 17 ani.
Multe s-au schimbat, multe au ramas la fel.

Am stat două luni fără Facebook

Mi-am dezactivat pagina personală de facebook la începutul anului. Nu mă intreba de ce am facut-o, nici eu nu știu exact să îți spun, fie că subconștientul meu a zis “Gata boss, nu mai freca menta” fie că pur și simplu am realizat căt de inutil și de găunos este.Aveam lejer peste 1000 de prieteni pe facebook și cu toate că cercul meu de prieteni real e destul de strâns, de ce am dat accept la atâta lume ? Pe mulți îi știam de la concerte, din liceu, din diverse conjuncturi dar nu pot afirma că îi cunoșteam personal pe toți. De multe ori dăm accept la persoane doar pe baza aperenței , “uite ce bine arata asta”, “parca îl știu de nu știu unde” sau “pare ok”, sunt chestii pe care toți ni le spunem cănd acceptăm cereri de prietenie de la persoane aleatorii.

Singurele chestii ce m-au făcut inițial să tergiversez dezactivarea a fost că pierdeam oportunitatea să promovez trupa în care cânt (shameless self-promotion) și faptul că nu mai aveam acces la chat.”Pânâ la urma mai sunt 3 membrii ce pot da share la chestile de pe pagina și cine vrea să ma gaseasca, se descurca, "am monolitul comodiății umane în buzunar până la urmă” și asa pagina mea s-a dus.M-am gandit și la faptul că o să fiu mai deconectat cu lumea din jur, însa chiar vreau să vad ce fac persoane a căror existentă mă incarcă inutil? Plus că știrile le pot lua de pe site-uri care cu asta se ocupa și asa o să am ocazia să îmi formez opinia despre anumite subiecte la un nivel mai profund și nu doar superficial.

Am realizat că facebook-ul și chat-ul lui degradează comunicarea. Desigur că e facila, that’s the point, dar la un moment dat devenim prea comozi, comunicarea digitala ține oarecum în frau dezvoltarea relațiilor interumane, elimină umanul mai exact.Comunicarea non-verbală reprezintă 93 % în cazul comunicării sentimentelor și a atitudinii asupra unu subiect (îmi place/nu îmi place) conform studiilor astea. Sigur că depinde de situatie dar totuși e destul de intrigant și daca eliminam tonul vocal ce poate fi oarecum reprodus în scris, tot rămane o mare parte de informatie care se pierde.Absența comunicării non-verbale împiedică dezvoltarea unei relații interumane în mod sănătos.Prefer să am mai puține relații cu oamenii dar mai “adevarate” și “pline” decat multe și goale.
Și pană la urmă, de ce mi-aș expune viata ca un tablou în muzeul societății ? Să fie nevoia de gratificare personală ? Cert e că sunt și alte modalități de a ține legătura cu oamenii. Dar ce caută oamenii pe facebook e să arate cat de grozavi sunt ei, pe unde se plimbă, cu cine și-o ard. Nu e un lucru fundamental rău, e sănătos pentru psihic intr-o oarecare măsura să știi că esti apreciat pentru lucrurile pe care le faci dar aprecierea prin “Like” nu e una reală și nu reprezintă nimic mai mult decât otrava pentru ego. 

Cu cât ești mai conectat în digital esti mai rupt de realitate. Poti să ai 5000 de prieteni pe facebook dar în realitate probabil că ai în jurul tău mai puțin de 10 oameni pe care poți să-i numești prieteni adevărați iar cănd nu conștientizezi asta și o să te lovești de realitate nu va fi o coliziune prea plăcută. Te alienezi de fapt, cu cât cauți mai mult dedublare cu atât te îndepărtezi de sinele real .În loc să îți arunci timpul și viata personală pe fereastra de browser mai bine investește-le în a crea relații cu substanta și în a face lucruri productive cum ar fi să ajungi persoana care vrei să pari.

Au fost și anumite situatii în care a fost benefic, de ce să fiu ipocrit, anumite oportunității au venit fix din aceste persoane pe care “le știu din vedere” și am gasit muzica, filme și carti faine prin intermediul site-ului.



Facebook-ul e că o fabrică, produce anumite lucruri bune în existenta unui individ, dar noxele sunt mult mai numeroase.