joi, 24 martie 2016

Dezbină și cucerește

     Păreri care mai de care în urma atacurilor teroriste din ultimele zile.Din unii a fost scos ce-i mai rău,și astfel au apărut tot felul de postări cu conotație sau de-a dreptul xenofobe pe facebook,alții au ținut morțiș să scoată ochii celor care au plâns pentru Bruxelles dar nu au plâns și pentru Ankara,toate astea și pe lângă câteva voci ale rațiunii pe care m-am bucurat să le aud.
    De aruncat cu rahat unul în celălalt sunt sătul,sincer,am fost martor ale unor reacții similare și în cazul “Charlie Hebdo”.Cu siguranță că imigranții au fost ținta principală a injuriilor în toată povestea asta,dar să nu uităm că responsabilii trăiau de ani buni chiar pe teritoriul european,din valul de imigranți este foarte posibil ca un procent,infim ce-i drept,să aibe orientări extremiste,sau să fie chiar teroriști,însă repet,acesta este un număr insignifiant.Grupărilor jihadiste le este mult mai ușor să racoleze carne de tun folosind “dark web”,adică site-uri “off radar” de pe fața nevăzută a internetului,și asta se vede cel mai bine în faptul că autorii atacurilor erau stabiliți în vest cu mult înaintea crizei migrantilor.
    În haosul creat de atacuri,foarte mulți oameni și-au îndreptat furia către musulmani,către arabi în special,uitând faptul că și ei sunt oameni ca și noi,și că nu au cerut acest război inutil și costisitor,din toate punctele de vedere.Este vital să facem o diferență între extremismul islamic și religia musulmană,și sincer sunt destul de îndreptățit in a spune asta, având colegi de facultate arabi,și cunoscând mulți musulmani de-alungul vremii,însă cred că e mai ușor să terfelești decât să înțelegi.Să nu uităm că până la urmă una dintre cele mai mari victime ale  terorismului este tot populația musulmană.
     Revenind la idea de mai sus,privitor la racolarea online,acești tineri sunt confuzi și discriminați,acești șarlatani scelerați fac doar să profite de ținerii arabi fără direcție,sunt mulți factori la mijloc care țin foarte mult de social,însă am încercat să ofer o explicație în mare.
    În astfel de clipe unora li se pare foarte atrăgătoare propagandă Rusă,care-l prezintă pe Putin drept salvatorul europei,conducătorul unui popor dârz care nu dă înapoi în fața amenințării islamiste,însă să nu uităm că până să salveze Rusia întreagă și “integritate europeană ce ne-a mai ramas”,mai bine de jumătate dintre ruși o duc mai prost decât noi.Pe lângă Kremlin,în restul Europei au apărut tot felul de facțiuni de dreapta și extremă dreaptă care profită de haosul creat pentru a câștiga în popularitate,cam cum a făcut Hitler cu nemții după primul război mondial.Și unde duce toată această dezbinare,haos și fugă către extremism ? Păi în nici un caz la ceva bun.
    În criza asta mulți își împart vina,de la Rusia până la Statele Unite,din est până în vest,însă nu voi intra în detalii,mai ales că sunt oameni care au mai explicat acest aspect cu mult mai bine decât aș putea-o face eu.
    Și totuși,cum de-alungul vremii am reușit să fim uniți și să scăpam de naziști,sovietici,guverne dictatoriale ce au încălcat orice drept fundamental al omului,nu ne putem ocupa și de acești jihadisti scelerați ?

https://www.youtube.com/watch?v=NKb9GVU8bHE

  

luni, 21 martie 2016

De ce Ion e înca relevant

Probabil că te-ai întrebat de ce trebuie să fie studiată operă asta la liceu, până la urmă în carte e vorba de un țăran de acum 100 de ani care e avid de pământ și moare cu o sapă în cap când e prins că face ‘munca campului’ în ograda altuia. Cineva zicea “Găsește ce iubești și lasă-l să te omoare”(nu, nu Charles Bukowski a zis asta) însă nu mai sună așa poetic în cazul ăsta, nu? Nu e chiar relevant în secolul 21 când societatea s-a mutat la oraș și munca câmpului e considerată muncă de jos, nu? Ei bine află că Ion e mai relevant în societatea noastră de consum decât era atunci.

Ion e un om simplu, în carte se precizează (indirect) că nu era prost, până la urmă putea să se ducă să facă o facultate însă a ales traiul simplu. Și nu pentru că nu putea ci pentru că nu voia, el dorea o viață simplă fără prea multe bătăi de cap. Problema lui e că era prins între dorința de pământ și statut social și dorința de a avea o femeie frumoasă lângă el. El nu voia pământ ca să devină un fel de magnat imobiliar la țară ci pentru că lumea îl lua la mișto că era sărăntoc. Când se căsătorește cu Ana pentru pământ nu face ca ta-su și își bea timpul în bombă satului, îl muncește. Însă când nevastă-să e urâtă și nu e pe aceași pagină cu el iar pământul nu sărută bine își caută plăcere trupească și sufletească la Florica. Încă incipit se știe că Ion o plăcea pe ea dar nu a chemat-o la horă pentru că era fără zestre. După un timp bărbatul Floricai se prinde și îi ară mințile în cap definitiv (o moarte ironică, pentru că e omorât cu o unealtă de lucrat pământul). Ai putea spune “Asa, și ? și-a meritat-o până la urma”. Însă Liviu Rebreanu vrea să spună că în viață nu poți alege lucrul palpabil dar și lucrul sufletesc. Nu poți să ai o carieră strălucită dar și o familie foarte fericită. Un doctor strălucit, de exemplu, e neîmplinit pe plan familiar iar o familie foarte fericită nu este cea înstărită.

În viață reală majoritatea adulților nu pot să își investesteasca timpul în copii deoarece sunt prinși cu slujbele. Părinții care au profesii ce toacă timpul încearcă “cumpere” fericirea copiilor, n-au timp de ei așa că le aruncă niște bani în cont și își spun “ce părinte bun sunt” apoi se întreabă unde au greșit când copii devin oile negre ale familiei. ”Ce nu le-am oferit? Le-am dat lucruri pe  care alții doar le visează să le aibe” e lucrul pe care și-o pun când se ceartă cu copii și nu-i mai înțeleg. Într-adevăr le-ai dat absolut tot ce aveai dar timpul nu era unul dintre ele.

 Nu e un lucru fundamental rău să vrei să ai chestii, dar problemă e că vrei lucruri ce nu îți trebuie și dorință nu e una ce pornește intrinsec. Ion nu s-a născut cu dorința de posesie de pământ. A crescut frustrat că taică-su a cheltuit averea mă-sii și din oameni cu zestre au ajuns plebi. Apoi crescând a văzut în jur că valoarea societății rurale e posesia, pe ea se bază ierarhia satului. A crescut cu impresia că ăsta e scopul vieții și a ajuns constrâns de societate să își dorească pământ. După 96 de ani de la apariția ei societatea nu s-a schimbat prea mult din punctul ăsta de vedere. Ești crescut să vrei bani, iar mass-media și advertising-ul modern nu fac decât să îți însămânțeze dorință de lucruri de care nu ai nevoie. ”Banii sunt că hârtia igienică, îi arunci după căcaturi” mulți oameni ajung plini de lucruri dar nu le conferă sens sau fericire  pe termen lung, folosesc posesia materială în încercarea disperată de a acoperi golurile interioare. 

vineri, 18 martie 2016

Când legea fumatului... e fumată.

Stau și mă întreb în ultima vreme… oare în ce univers ne aflăm? Cum am ajuns aici și ce s-a întâmplat pe parcursul anilor lumină care au trecut... pe lângă noi. E Calea Lactee, Planeta Pământ, Europa, România, prietene, adresa ta completă, așa că ar fi bine să te comporți ca atare.

Știi că există teoria universelor paralele, în care probabil eu ascult manele, am un BMW Coupé de ultima generație și cânt într-un “grup”, shal I call it?, însoțit de alți compatrioți filozofi contemporani în domeniul femeilor și băuturii. Tare rău, huh? Mindfuck. Dar excluzând asta, și o astfel de realitate ipotetică, nu înțeleg cum de unii au ajuns să fie fumați de țigări. Nu serios. Cum?
Nu e ca și cum trăim în acel univers în care frunzele ne strivesc sub tălpile lor consolidate cu bocanci de iarnă de mărimea  47 doar de dragul sunetului pe care îl scoatem la momentul sleirii noastre. Nu… nu suntem acolo, după cum spuneam. Și totuși eu tot nu înțeleg cum țigările fumează oameni și nu invers. Mă simt clandestin la o piesă de teatru amatoare care sper să înceteze, o piesă în care actorii joacă foarte bine, dar intriga e de maro.

Vorbesc despre interzicerea fumatului în spații publice și de repercusiunile generate de aceasta. N-am mai văzut atâta mobilizare de ceva timp în rândul oamenilor, respectiv a fumătorilor. Serios. Cum e posibil să te lași așa ușor controlat de un viciu, de care tu poți “sa te lași când vrei”, dar nu o faci? Oare de ce s-a ajuns la această înjosire la care unii se supun pentru a-și livra gustosul fum canceros în plăpânzii plămâni. 
Ce-i amuzant este că această lege a reușit să scoată copilul sau elevul, cum vrei să-i spui, din profesori. Momentul ăla în care acei presupuși dascăli, pregătiți să ne antreneze pentru a lua viața în frâu și a deveni buni cetățeni ai țării în care trăim, se comportă exact precum niște boboci de liceu, e momentul în care realizezi de fapt, că nu suntem așa diferiți și că nevoile primare( viciile, pentru unii ) acaparează chiar și mintea unui intelectual răpus de nevoia de a… fuma, mai tare decât cea de a mânca. Pe scurt, atunci când profesorii fumează în baie sau se duc fuga la mașină să inhaleze niște “oxigen negru” pentru a-și drege mintea, totul devine atât hilar, cât și trist… 
Toată mascarada asta mi-a lăsat un gust dulce-amar, întrucât eu sunt un fost fumător ( am fumat 2 ani, o nimica toată în comparație cu repertoriul altor “veterani” ) și înțeleg prin ce trece un nefericit cu pricina, însă, în același timp, mă și frustrează faptul că unii nu mai realizează de ce s-au apucat să fumeze și uită cum procedau la debutul acestui act și sunt pe parcurs… acaparați.

Însă partea bună, pentru mine, e că pot să ies și eu în oraș și să mă întorc fără să mai duhnesc a mahoarcă, să mai mă usture ochii sau să devin din nou fumător, într-un mod pasiv. Era și cazul ca România să ia o decizie matură demnă de statele civilizate ale lumii. 

marți, 15 martie 2016

Cine sunt eu?

20.06.1997 a fost data în care a avut loc acest Big Bang pe nume Robert în familia Lungu. Al doilea fenomen de genul, deoarece primul îi aparține fratelui meu.
Am făcut această comparatie deoarece nu pot găsi un răspuns clar și concis la această întrebare, doar unul ipotetic, la fel ca și Teoria Big Bang-ului, în ceea ce privește rădăcinile universului.   

Noi înșine suntem și avem propriile noastre universuri, de aceea suntem atât de complicați și neînțeleși, sau cel puțin e o problemă de perspectivă și nu știm să căutăm cu adevărat în noi.
Astfel, fiind un univers în sinea mea, foarte multe elemente au adus la formarea sa și incă duc, deoarece există o continuă expansiune, în cazul acesta, a personalitătii, dar și a corpului ca un tot.

La început eram un băiat micuț, care nu s-ar fi gândit că acea joacă din copilărie se va opri. Din fericire am păstrat de-a lungul timpului această convingere, cu toate că jocul s-a schimbat și entuziasmul s-a mai tocit, acesta continuă.
Anii au trecut și viața m-a modelat, puritatea copilăriei s-a evaporat, dar farmecul ei mă urmăreste în continuare. Deși am reușit să-mi maschez temerile în timp, ele sunt tot acolo. Deci pot spune că am devenit un actor mai bun în timp, dar rolul principal este același. Nu e că și cum aș fugi de mine, dar este o metodă de protecție pe care fiecare individ și-o creează.
Că a mea este mai eficientă sau că unii uită cine sunt, reprezintă felul fiecăruia de a fi. Eu nu m-am pierdut pe mine în nisipurile timpului.

Nu am fost vorbăret și sociabil din totdeauna, insă la un moment dat s-a produs un click și mi-am dorit oarecum să ies din anonimat, cum s-ar zice. Și așa am și făcut, mi-am învins parțial teamă de oameni și pot spune că sunt mândru de această realizare. Lupta mea incă continuă, insă sunt mai pregătit ca oricând acum.
Mă consider norocos că l-am avut pe fratele meu ca pe un exemplu dar și că am avut norocul să trăiesc experiențele potrivite la momentele potrivite și am știut să invăt din ele. Fiind un bun observator, am prins din mers, unde am putut, sesizând greșelile altora și am încercat întotdeauna să mă dezvolt.

Astăzi încerc să devin pe zi ce trece o persoană mai bună, să aflu lucruri noi și să cresc pe toate planurile, căci evolutia este calea către succes.

- Articol scris de mine la 17 ani.
Multe s-au schimbat, multe au ramas la fel.

Am stat două luni fără Facebook

Mi-am dezactivat pagina personală de facebook la începutul anului. Nu mă intreba de ce am facut-o, nici eu nu știu exact să îți spun, fie că subconștientul meu a zis “Gata boss, nu mai freca menta” fie că pur și simplu am realizat căt de inutil și de găunos este.Aveam lejer peste 1000 de prieteni pe facebook și cu toate că cercul meu de prieteni real e destul de strâns, de ce am dat accept la atâta lume ? Pe mulți îi știam de la concerte, din liceu, din diverse conjuncturi dar nu pot afirma că îi cunoșteam personal pe toți. De multe ori dăm accept la persoane doar pe baza aperenței , “uite ce bine arata asta”, “parca îl știu de nu știu unde” sau “pare ok”, sunt chestii pe care toți ni le spunem cănd acceptăm cereri de prietenie de la persoane aleatorii.

Singurele chestii ce m-au făcut inițial să tergiversez dezactivarea a fost că pierdeam oportunitatea să promovez trupa în care cânt (shameless self-promotion) și faptul că nu mai aveam acces la chat.”Pânâ la urma mai sunt 3 membrii ce pot da share la chestile de pe pagina și cine vrea să ma gaseasca, se descurca, "am monolitul comodiății umane în buzunar până la urmă” și asa pagina mea s-a dus.M-am gandit și la faptul că o să fiu mai deconectat cu lumea din jur, însa chiar vreau să vad ce fac persoane a căror existentă mă incarcă inutil? Plus că știrile le pot lua de pe site-uri care cu asta se ocupa și asa o să am ocazia să îmi formez opinia despre anumite subiecte la un nivel mai profund și nu doar superficial.

Am realizat că facebook-ul și chat-ul lui degradează comunicarea. Desigur că e facila, that’s the point, dar la un moment dat devenim prea comozi, comunicarea digitala ține oarecum în frau dezvoltarea relațiilor interumane, elimină umanul mai exact.Comunicarea non-verbală reprezintă 93 % în cazul comunicării sentimentelor și a atitudinii asupra unu subiect (îmi place/nu îmi place) conform studiilor astea. Sigur că depinde de situatie dar totuși e destul de intrigant și daca eliminam tonul vocal ce poate fi oarecum reprodus în scris, tot rămane o mare parte de informatie care se pierde.Absența comunicării non-verbale împiedică dezvoltarea unei relații interumane în mod sănătos.Prefer să am mai puține relații cu oamenii dar mai “adevarate” și “pline” decat multe și goale.
Și pană la urmă, de ce mi-aș expune viata ca un tablou în muzeul societății ? Să fie nevoia de gratificare personală ? Cert e că sunt și alte modalități de a ține legătura cu oamenii. Dar ce caută oamenii pe facebook e să arate cat de grozavi sunt ei, pe unde se plimbă, cu cine și-o ard. Nu e un lucru fundamental rău, e sănătos pentru psihic intr-o oarecare măsura să știi că esti apreciat pentru lucrurile pe care le faci dar aprecierea prin “Like” nu e una reală și nu reprezintă nimic mai mult decât otrava pentru ego. 

Cu cât ești mai conectat în digital esti mai rupt de realitate. Poti să ai 5000 de prieteni pe facebook dar în realitate probabil că ai în jurul tău mai puțin de 10 oameni pe care poți să-i numești prieteni adevărați iar cănd nu conștientizezi asta și o să te lovești de realitate nu va fi o coliziune prea plăcută. Te alienezi de fapt, cu cât cauți mai mult dedublare cu atât te îndepărtezi de sinele real .În loc să îți arunci timpul și viata personală pe fereastra de browser mai bine investește-le în a crea relații cu substanta și în a face lucruri productive cum ar fi să ajungi persoana care vrei să pari.

Au fost și anumite situatii în care a fost benefic, de ce să fiu ipocrit, anumite oportunității au venit fix din aceste persoane pe care “le știu din vedere” și am gasit muzica, filme și carti faine prin intermediul site-ului.



Facebook-ul e că o fabrică, produce anumite lucruri bune în existenta unui individ, dar noxele sunt mult mai numeroase.